Source Sans Pro

De ceva vreme tot voiam să schimb fontul de pe acest blog. Source Sans Pro este unul din fonturile mele preferate să zicem. În principal pentru că îmi dă așa o idee de minimalism.

Bine, minimalismul în eseță este mult mai complex de atât, dacă vrei să adopți o viață minimalistă în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să renunți la multe „bullshit-uri” pe care le folosim toți în ziua de zi..

De la 1000 de lucruri inutile pe care toți le avem atât în casă, pe noi, sau știu eu.. în online, până la mindsetul pe care-l adoptăm. Și, cel puțin în teorie, și deciziile pe care le luăm zi de zi ar trebui să fie cât mai minimaliste.

Totuși să revenim la partea tehnică, după ce scriam aici că renunț la WordPress, cel puțin pentru blogging, fiindcă WordPress-ul în sine, a devenit mult mai mult decât o platformă de blogging, ci este un adevărat CMS (content management system) și că oarecum, scopul lui inițial a fost depășit. Ei bine, încerc cât de cât, tehnic vorbind să aplic soluții cât mai minimaliste, atât la nivel de platforme, servere, setup-uri, fiindcă dacă iei totul la „bani mărunți”, vei vedea, cum de fapt și eu am văzut, că multe cheltuieli sunt aiurea, și fără o nevoie reală.

Deci, dacă ai cât de cât o parte tehnică în tine, clar vei găsi soluții tehnice care s-ar putea să nu te coste absolut nimic, sau aproape nimic, cel puțin cum mă costă pe mine acest blog, mai mult de reînnoirea numelui de domeniu, nu mă costă absolut nimic..

De asemenea acest font nou, Source Sans Pro, vreau să zic că l-am descărcat direct de pe Google Fonts, am urcat fișierele .ttf pe platforma Ghost, am făcut modificările necesare în styles.css, et voila.. aia a fost. Self Hosted Fonts.