Am văzut azi o știre în care Iohannis atacă legea care dă dreptul rectorilor să aibă mandat pe viață. Am rămas mască.. printre cunoștințele mele mai doxate așa, cunosc și niște persoane, profesori de facultate. Niciodată, dar chiar niciodată nu mi-a dat prin cap să întreb dacă rectorul anumitei facultăți este rector fiindcă a câștigat vreun concurs ceva, sau fiindcă e „legacy” 🙂 Adică, în general pe la factultățile ce am cunoscut eu persoane erau oameni în vârstă, având cel puțin 60-65 de ani. Nicăieri n-am văzut vreodată rectori mai tinerei.
Acum îmi dau seama că de fapt, era/este chiar șmen să ajungi rector al unei universități, și treaba nu se pune doar la leafa pe care o iei, ci și la faptul că acea leafă ai putea-o lua tot restul vieții. Adică, cine ajunge boss, doar la sicriu îl dai jos 🙂
Chiar am rămas foarte uimit, fiindcă niciodată nu m-am gândit la acest aspect. Și anume că a fi rector, e ca și cum ai fi preot.. job for life. 🙂 Mișto să ai așa ceva.. faci ceva sau nu.. trece timpul, ți-ai luat banu 🙂 Pe când elevii la cam toate facultățile, fie au și un job, fie au părinți care au bani să-i țină în facultate.. fie orice altceva, care să se poată întreține în facultate, iar apoi după ce o termină să ajungă să lucreze șaormar la McDonalds, fiindcă efectiv în facultate n-a învățat decât ceva chestii care le putea învăța în câteva tutoriale de pe net. Sau mai apoi face alte studii, și altele, și altele până ajunge un rector mai mic, ca să aibă și el venituri „for life”.