Un bătrânel nonconformist

Am văzut un bătrân nonconformist azi.. și mi-a ridicat moralul..

În toată zăpușeala de azi am reușit să-mi dau seama de un lucru, că România încă mai are români nonconformiști, încă mai are oameni care indiferent la ce vârstă au ajuns ies în evidență foarte ușor, și demonstrează celorlalți de vârste apropiate că tinerețea n-are margini, n-are vârstă, n-are prejudecăți, etc..

Azi am văzut un bătrân care avea cu siguranță peste 55-60 de ani, îmbrăcat îngrijit, curat, dar cu plete ce-i drept, și plete lungi și un par de ar fi lăsat mută orice tânără a secolului 21, evident părul grizonat, dar lung.. peste spate, o șapcă de rapper în cap, niște pantaloni cu turul lăsat și o bluza largă, și o geantă în mână.

Dacă eram în altă țară vest europeană n-aș fi dat prea mare atenție, fiindcă prin vestul europei nu este ceva ieșit din comun o astfel de persoană. Însă pe la noi cu siguranță cei de vârste apropiate îl critică aspru pe acest bătrân din pricina hainelor pe care le purta, sau tineri l-ar lua în râs cred eu.

Însă bănuiesc că oamenii cu puțină minte ar gândi dincolo de aparențe, ar fi open mind, cum s-ar spune. Îmi pare rău că n-am apucat să-i fac o poză, sau dacă aș fi făcut, ar fi puțin cam aiurea s-o public fără acordul dânsului. Oricum cert este că am rămas impresionat de acest bătrânel nonconformist.

nonconformist