TikTok..

De ceva vreme, când n-am ce face, am început să mă uit la fel și fel de clipuri scurte pe TikTok. De ce?! Provoacă dependență?! Sincer să vă spun, cred că provoacă o oarecare dependență care orice altă rețea de socializare/video sharing. Da, trăim într-o lume în care orice prostie devine virală, orice persoană care are sau nu mai multă minte, poate să facă bani, lumea va intra să le vadă postările, clar o să-i judece, și.. implicit acești creatori de conținut vor scoate și ei ceva bănuți. Asta doar și numai dacă nu sunt atât de proști pe cât se pot da în fața publicului, dar cei care sunt cu adevărat proști, se vor mulțumi cu donații și ce le iese printre degete.

Am văzut că acest fenomen „TikTok” cam a prins și la publicul din România.. De ce ?! Păi pentru că noi românii suntem printre primii care judecă ce este în „curtea” altora, și foarte greu sau rar ne judecăm pe noi înșine. Dacă s-ar da premii pentru țările cu cele mai multe persoane care judecă situațiile, viața, sau orice altceva ține de persoanele din jurul nostru, România clar ar fi pe primele 10 locuri la nivel global. Dar, cum nu se fac astfel de clasamente, sau n-am auzit eu despre așa ceva, nu suntem pe niciun loc.

Să revenim la TikTok.. cred că dacă ai timp de pierdut, această platformă, îți dă tool-urile necesare să pierzi timpul cu success. Eu recunosc, am momenten când mă uit la chestii haioase.. dar 80% din cazurile în care pierd timp pe TikTok este să văd video-uri motivaționale. Pentru că te focusezi altfel, părerea mea. Când vezi povești ale unor oameni care au tot încercat fel și fel de business-uri, iar după multe eșecuri au reușit să învingă și să le iasă treburile cum vor.