Nu mai vreau injecții

Oricât de bune ar fi, nu mai vreau injecții. Pe bune, mi s-a luat de injecții.

În ultima perioadă nu m-am simțit prea bine, așa că am luat o scurtă pauză de la scris, nu că nu aș fi avut subiecte, ci pentru că subiecte se găsesc mereu, dar.. se pare că am dezvoltat o formă de otită, puteți vedea mai multe aici.

Și fiind oarecum bolnav, nu prea am avut chef, de nimic. Sau cel puțin ceva care să-mi pună capul la contribuție mai mult așa, ceva care sunt nevoit să-mi aleg cu atenție cuvintele. Ori blogging-ul este una dintre aceste chestii, în care trebuie să fiu oarecum atent la ce cuvinte aștern aici.

„De ce ar trebui să acorzi o mare importanță la ceea ce scrii?” asta ar fi întrebarea clasică a multora, însă, cunoscătorii știu prea bine de ce trebuie să acorzi atenție cuvintelor, fiindcă de cele mai multe ori, după cum mi-a fost dat să văd zilele astea, ele pot duce în cu totul alte locuri decât ar trebui.

Tocmai de aceea, de fiecare dată când scriu un articol, sau de cele mai multe ori, sunt foarte atent și meticulos în cuvintele pe care le aleg. Oricum partea asta cu meticulozitatea mi-e drept caracteristică generală. Sunt meticulos de fel.. și supraviețuiesc în fiecare zi cu așa ceva.

Să revenim la injecții, pai.. doamna doctor de la ORL mi-a prescris o rețetă, printre altele avem de făcut și câte 2 injecții, la 12 ore, în și anume, prea sensibila parte dorsală (fund). Deci dați-vă seama că de 3-4 zile bag câte 2 injecții la 12 ore, adică 4 găuri în 24 de ore, adică în jur de 16 găuri în prea sensibilul 🙁

Pot spune chiar și dacă este numai în glumă, că mi-aș putea găsi ușor un job pe post de fântână arteziană. Astfel aș putea scoate și un ban în plus.

nu-injectii