A murit Bud Spencer

Odihnește-te în pace Bud Spencer..

Să vezi și să nu crezi, cam așa sunt eu acum. În seara asta, adică pe 27/06/2016, a încetat din viață Bud Spencer, aka Piedone, aka Carlo Pedersoli pe numele său real. Da bă nene, drept, a ținut până la 86 de ani, și nu cred că a dus o viață rea, cel puțin din ce citesc prin presa online.

Anunțul a fost făcut pe contul său oficial de Facebook de către fiul său, Giuseppe Pedersoli, și cauza nu ar fi una șoc, ci a murit de moarte bună. Iar ultimul cuvânt ar fi „Mulțumesc”, cel puțin așa relatează HotNews.

Totuși trecând peste viața sa reală, vreau să zic că este unul dintre actorii cu care mi-am înveselit copilăria. Țin minte că mă uitam pe Rai 1, și când erau filme cu el, lăsam orice ca să văd un astfel de film. Era foarte haios, mai ales când se bătea cu răufăcătorii și ridica acel pumn deasupra, și numaidecât îi lovea în cap și cădeau ca și ofiliți.

Evident marea majoritate a filmelor în care juca Bud Spencer, era și partenerul său Terence Hill. Cred că a fost unul dintre cuplurile de actori, care mi-au marcat tinerețea într-un mod plăcut. Cred că în perioada respectivă aveam eu pasiunea de a fi polițist, sau cel puțin asta pasiune îmi stârniseră filmele sale.

Slabe șanse să se mai nască actori ca acesta, de fapt sunt ferm convins că nu vor mai fi. Și îmi pare rău că fiii noștri nu vor avea șansa să aibă astfel de idoli. Odihnească-se în pace!

bud spencer