Azi este acea zi în care ne reamintim de copilărie, noi ăștia deja adulți, însă este acea zi în care cei mici se bucură de cadouri, ieșiri în oraș, și alte activități care se fac în această zi de 1 iunie. În cazul meu, a fost o zi în care am dormit juma de zi, iar cealaltă jumătate a fost oarecum incertă.
Azi am fost sunat, în glumă poate, sau în serios de către părinții mei, și mi s-a urat „La mulți ani”, că indiferent cât de mare ai fi, atâta vreme cât ai părinți care trăiesc, tot ești copilul cuiva. Am ieșit cu copiii la plimbare puțin, am văzut un film la Cinema Trivale.. „X-Men: Apocalypse” , film de anul acesta. În rest, nu prea știu ce să mai zic despre ziua de azi.
Dar pot să spun că ar fi putut fi și mai mișto decât ceea ce s-a întâmplat. Cu siguranță s-ar fi putut încheia altfel, însă întotdeauna poate fi loc de mai bine, nu? Cel puțin așa gândesc eu, că mereu poate fi loc de mai bine. Dar de cele mai multe ori depinde de noi ce poate fi considerat „bine” fiindcă acest bine este strict individual. Pentru că binele altuia, nu poate coincide cu binele tău. Una peste alta, a trecut și ziua de 1 iunie. Cum multe alte astfel de zile au trecut..