# Vine iarna, nașpa-mi pare..

- Link: https://catalin.ro/vine-iarna-naspa-mi-pare/
- Published: 2017-10-06T17:35:00+03:00
- Author: Cătălin

De acum după cum se vede pe zi ce trece, vine iarna, din nou, același anotimp care
nu prea îmi place, poate din pricina frigului, eventual a zăpezii ce se va topi 
și va fi apă peste tot.. Dar, ce să-i faci, e bine că avem și așa ceva, față de 
alte țări care n-au astfel de sezon.

De acum, va trebui să ne îmbrăcăm mai gros, și evident să ne adaptăm corpul la temperaturi
mai reci. Lucru care mie unu nu-mi place nici în ruptul capului să zic așa. Prefer
să fie cald și bine, decât rece și fleoșcăraie. Da îmi place și mie să mă dau cu
sania, să arunc cu bulgări de zăpadă, însă totuși ce urăsc cel mai mult la acest
anotimp este acea perioadă când e frig de nu știi câte haine să mai iei pe tine,
și acel moment când se topește zăpada.

Bine, de cele mai multe ori nu-mi place nici acea perioadă de sărbători, dacă nu
am o atmosferă mișto în jurul meu. Mai ales pentru că pentru mine, de cele mai multe
ori sărbătorile au fost oarecum aiurea, însă nu am să povestesc acum motivele în
sine. Poate altă dată.

Anul acesta o să fie un an oarecum ciudat, dar, ce fac eu cel mai bine, este să 
mă adaptez, la aproape orice situație.

![](https://catalin.eu/wp-content/uploads/2017/10/iarna.jpg)
