TEDx e chiar mișto

Azi am avut timp să văd pe YouTube mai multe clipuri, și de la una la alta am ajuns la clipurile organizate de TEDx. Mai văzusem și în trecut câte ceva de la conferințele organizate de TED, dar nu mi-a atras atenția într-un mod desăvârșit, însă de această dată după ce am urmărit mai mult de 2 videoclipuri postate de ei pe YouTube, am hotărât să le acord titulatura de „super tare frate”. Au o mulțime de conferințe pe teme foarte diversificate, dar în același timp foarte mișto. De la știință, la muzică, și multe alte domenii care te cam lasă cu gura căscată. Am observat că TED este susținut de o asociație americană non-profit, numită Fundația Sapling, motto-ul conferințelor fiind „Idei care merită promovate”, care de altfel este un motto foarte elegant și la subiect.

ted

Am mai observat că evenimentele TEDx sau TED sunt evenimente independente care pot fi organizate de către oricine obține o licență liberă de la TED fiind nevoie doar de acordul îndeplinirii anumitor condiții. Evident aceste evenimente sunt non-profit, dar după cum am observat pot avea o taxă de intrare sau o sponsorizare comercială pentru acoperirea cheltuielilor unui astfel de eveniment. Ceva foarte interesant, ținând cont de faptul că evenimentul este  unul non-profit, speakerii unui astfel de eveniment nu sunt plătiți și trebuie să fie de acord cu renunțarea la drepturile asupra conținutului creat, care oricum vor fi publicate și editate de către membrii TED și evident publicate sub licență publică de la Creative Commons, tocmai cred că asta este și problema la noi, în România, ai noștri speakeri nu vorbesc fără bani, că sunt prea tari față de restul lumii. Sau cel puțin la noi, am observat în Google, că se mai organizează din când în când un astfel de eveniment în Cluj (cel puțin doar aici am observat eu că se organizează astfel de eveniment), dar restul țării, nimic. Ceea ce mi se pare extrem de puțin față de câte lucruri mișto pot fi învățate de la un astfel de eveniment. Aș vrea, dacă s-ar putea să se organizeze astfel de evenimente în toate orașele mari are României, nu doar în Cluj. Dar, ce să-i faci, așa-i românul, zgârcit și avar după bani.