Da, azi se poate spune că este prima dată când trimit un mesaj spam, un mesaj spam trimis involuntar. Nu știu dacă am mai scris până acum de asta, cel mai probabil nu, însă după cum alții știu eu am o firmă. Firmă care se ocupa cu Web Design și Web Hosting, și multe altele, însă acele doua sunt principale pentru mine. Bun, am lucrat o bună perioadă cu platforma WHMCS, cunoscătorii știu, și la un moment m-am gândit să-mi fac propria mea platformă, însă s-o fac asemănătoare WHMCS. Zis și făcut, mai bine de juma de an am lucrat la noua platformă, și probabil o să mai lucrez la ea, dar se poate spune că este gata în proporție de 90%.
I-am dat numele.. Control Panel X. Mno, și testând una alta azi am zis să leg sistemul de support cu una din adresele de email ale mele, care de altfel este găzduită prin Google Apps. Zis și făcut, am legat pop3 de la Google la platformă. Bă nene, și atunci s-a dezlănțuit iadul de pe pământ să zic așa.. A început să copie toate email-urile pe care le aveam în acel cont și să îi notifice pe toți că au un ticket deschis pe platformă. Evident și să dea reply la toți cu această notificare. Și frate, pot spune că au primit toți, că am verificat logs.. 😀 Mi-e și rușine de unii oameni care au primit acel email, faza nasoală e ca acel email este alias folosind Google Apps, adică chiar dacă sistemul s-a logat cu un username și o parola, însă a copiat și dat mail la toți care primiseră email de pe email-ul firmei, nu de pe cel al platformei. 🙂 Am dat mail și eu înapoi scuzându-mă de greșeală și asta e. Ce să fac acum.. Însă problema am decis s-o rezolv altfel, și anume să mut emailurile acelui domeniu direct pe contul de hosting, nu pe Google Apps, pentru că se pare că face prostioare 🙂
Lasă un răspuns