# Serial: Umbre

- Link: https://catalin.ro/serial-umbre/
- Published: 2019-06-04T18:24:00+03:00
- Author: Cătălin

[[

Serialul ăsta, Umbre, m-a captivat în ultima perioadă. Vreau să zic, că am terminat
cele 2 sezoane, în câteva zile. Le-am dat așa pe repede înainte, fără să iau pauze
etc.. După ce s-a terminat Game Of Thrones, am zis să iau alt serial la urmărit.

Umbre, a fost mănușă, păcat că se fac greu seriale, și că al 3-lea sezon, abia a
început, și e doar un singur episod, care momentan nu este pe net. Aș face o schemă
să-mi iau abonament la HBO Go, fiindcă au seriale destule acolo, dar mă gândesc 
să nu-mi ocupe prea mult timp, astfel încât să uit despre restul activităților mele.

Revenind la seriaul, Umbre, pot spune că e printre puținele seriale mișto, care 
le-am întâlnit și n-au dramă multă, ci pur și simplu viața reală, a unui gangster
de București. Golăneală, cred că marea majoritate a bărbaților „trecuți prin viață”
au avut parte, și cred că se cam potrivește cu unele chestii. Șerban Pavlu își face
treaba minunat în serialul ăsta, are și aliura de i se potrivește.

Voi mai căuta astfel de seriale, românești, dar cred că sunt slabe șanse să găsesc
așa ceva. M-am uitat puțin și la Vlad, de pe Pro TV, dar parcă nu-i aceeași mâncare
de pește, ăla e oarecum telenovelă. Părerea mea, cel puțin. Puteți vedea și voi 
acest serial pe HBO Go, dând [click aici](https://hbogo.ro/seriale/umbre). Până 
una alta, las un trailer mai jos, pentru cei puțini care nu l-ați văzut.
