Schimbări la orizont..

Schimbări, schimbări și iar schimbări..

Viața e plină de schimbări în general, de aceea niciodată nu se știe cum apare o schimbare în viața ta. Cel mai bine este să adopți acea schimbare, indiferent dacă este una bună sau rea pe moment. Cel puțin așa am văzut că este în cazul meu. Am făcut schimbări în bine, sau în rău, dar întotdeauna am mers înainte, indiferent de situație. Și, surpriză, până acum e ok. De aceea și schimbările ce vor veni, le voi adopta fără probleme, și voi vedea ce iese pe parcurs.

Până una de curând am dat drumu la un magazin online de calculatoare, componente, monitoare și tot ce ține de calculatoare, second-hand, refurbished și noi. Acest magazin îl puteți găsi pe cc.ro sau cum i-am dat denumire, Cyber Computers. Încep cu promovarea acestui proiect, și vedem ce iese pe parcurs. Cred de asemenea, că voi scrie mai des pe blog, ba chiar voi mai lansa câteva proiecte personale, sau le voi revitaliza pe cele actuale. Deci per ansamblu, în timpul liber, care este timpul meu, voi încerca să-mi fac de treabă pentru viitor, fiindcă, sunt atât de multe incertitudini în acest viitor, încât vreau să fiu „propriul meu stăpân”. Cum probabil ar trebui să facă toți care au minte puțin mai sclipitoare decât restul.

Odată spuneam că dacă muncești de mult, vei ajunge să muncească alții pentru tine, de ceva vreme mă gândesc tot mai mult la acele vorbe. Fiindcă, orice ai face, dacă investești destul de mult timp, și încerci cât mai mult să dezvolți acel proiect, vei ajunge și la reușită cumva. Eu cred că cei leneși, nu au cum să ajungă a avea ceva al lor decât dacă cumva se întâmplă un miracol, ei bine, eu nu cred în miracole, prefer să-mi creez propriile miracole, deci muncesc pentru scopurile și țelurile mele.