Bye bye.. Pokemon GO..
Cam până aici a fost joaca mea cu acești pokemoni, de mulți urâți, dar iarăși de alții adorați în așa fel încât au dat-o în obsesie. Eu pot spune mândru că nu sunt „obsedat” de acest joc, sau de oricare alt joc.
Da l-am testat, 4-5 zile din care cred, că am avut timp de el 3 zile mai bine am avut timp de el, sau mai bine spus mi-am adus aminte de acest joc. Și atunci, 1-2 ore maxim, încărcat cu opririle de rigoare.
Am observat că acest joc prinde foarte bine în rândul puștilor sau a tinerilor în general, da, este ok din punct de vedere al mișcării pe care o faci „alergând” după pokemoni, însă nu cred că prinde în rândul oamenilor care au o idee clară ce fac cu viața lor.
De ce nu cred că are priză la oamenii cu cap pe umeri mai mult de o joacă pasageră? Păi, oamenii cu idei clare despre viață vor avea treburi de făcut, nu de belit ochii la telefon fără un scop mai bun decât să caute creaturi virtuale.
Cred că oamenii care nu au un loc de muncă stabil, sau niște cerințe mai mari de la viață, sau chiar o familie, sau cineva în viața lor care să-i țină cu picioarele pe pământ, ei bine acele persoane stau tot timpul pe drăcovenia asta de joc, poate de cele mai multe ori cu mult mai mult decât ar trebui.
Tocmai acel profil de oameni ajung la urgențe, tocmai acel profil de oameni dau vina pe jocul în sine, nu pe prostia lor. Acei oameni care stau ore în șir pe orice joc ar fi el, și dacă pățesc ceva rău în timp ce joacă jocul, dau imediat vina pe joc, ei bine acei oameni sunt cei imaturi. Vinovată este întotdeauna propria persoană fiindcă ai ajuns într-o anume situație, nu altcineva, sau altceva.
Deci una peste alta.. Bye bye.. Pokemon GO.
Lasă un răspuns