De câteva zile tot ziceam că mă duc la cinema, de fapt de aproximativ o săptămână, chiar eram decis să văd „Boss Level”, dar cum Happy Cinema, aici în Focșani, e aproape gol, și cum soția mea nu e cu filmele sângeroase, și acest film fix sângeros era, am zis să-l văd acasă. Am apelat la bătrânul FileList, fiindcă pe Netflix sau HBO Go nu e acest film, și blană am fost.
Nu degeaba am 3 monitoare mari, măcar să văd un film pe weekend dacă toată săptămâna sunt ocupat cu munca, și activitățile „extra-curriculare”. Așa că zis, și făcut.. Am găsit filmul la calitate bună, 10 minute maxim am așteptat și apoi.. a început dezmățul 😀
Din trailer părea foarte multă acțiune, foarte mult sânge, și multe chestii repetitive.. așa au și fost, dar, tot filmul am fost în priză să zic așa. Am văzut recomandarea asta la Ovidiu Sîrb aici, și după ce am văzut trailerul doar filmul ala l-am avut în minte. 🙂