Dependența de Facebook dăunează

Am văzut mulți internauți că au făcut multă gargară pe seama Facebook în ultima vreme. Că de, a picat Facebook, ce ne facem?! Unde vom mai posta poze cu oameni cretini? Unde o să ținem la curent prietenii fie și dacă ne ducem la budă. Ei bine, din punctul meu de vedere, nici n-am realizat. Acum vreo săptămână, sau două, am văzut că picase dar pur și simplu, mi-am văzut de alte treburi, și am trecut cu ușurință peste acest eveniment. Însă mulți se crizează, și fac dintr-un astfel de eveniment, o tragedie.

Și revin la titlul acestui articol, când se întâmplă așa ceva, îmi dau seama de faptul că, oamenii, tinerii și chiar bătrânii din ziua de azi, au ajuns foarte dependenți de această rețea de socializare. Atât de dependenți încât nu mai știu să discute dincolo de internet, nu mai știu să socializeze la o bere, la o combinație, la ceva.. și chiar și când cunosc pe cineva nou, se așteaptă să cunoască deja persoana, de pe internet, și nu mai avem răbdare să o cunoaștem față în față.

Cam așa a ajuns omenirea secolului 21, dependentă de Facebook și rețele sociale, în loc să fie ca pe vremuri, întâlnirea în centru, la un suc, o înghețată, o bere, o ceva. Sincer să vă spun, sunt oarecum dezamăgit, în ciuda faptului că și eu petrec destul timp pe rețele sociale, însă și când mă rup, mă rup. Și cu siguranță nu mă ating de aceste rețele sociale. În schimb, dependența mea ține mai mult de verificatul mailului.. De aia nu prea pot scăpa. Din păcate. :-/