# CardAvantaj.. birocrație și interese ascunse..

- Link: https://catalin.ro/cardavantaj-birocratie-si-interese-ascunse/
- Published: 2023-05-07T09:19:00+03:00
- Author: Cătălin

După cum povesteam în articolul din urmă ([aici](http://wordpress-pixulwerm76pvbxqwgimdffc.194.105.10.86.sslip.io/investitii-pentru-viitor/?ref=localhost))
multe din achizițiile care le fac, prefer să le fac cu carduri de cumpărături, evident
fără dobândă, astfel încât să folosesc banii băncii, nu banii mei, evident să nu
blochez niște bani pentru orice perioadă, și să mă folosesc de banii băncilor, implicit
să-mi mențin un scor de creditare ok.

Ei bine, am un card de credit de la ING, de mulți ani, de pe când aveam veniturile
mult mai mici decât acum, pe care în general îl folosesc la carburant, aceștia au
parteneriat cu Rompetrol, și deci iau motorină în rate fără dobândă. Mulți cunoscuți
făceau mișto de mine pentru treaba asta, fiindcă domne, ai încasări lunare de X 
ron, și tu bagi motorină în rate fără dobândă. Ce să zic, dacă pot folosi banii 
bancii, de ce să n-o fac.

Și al 2-lea card de credit, este unul de la Raiffeisen, eMag Card, unde pot face
cumpărături atât online cât și offline de la tot partenerii Raiffeisen, indiferent
că vorbim strict de eMag sau alt partener. Evident și acesta cu rate fără dobândă.
Pentru aceste 2 carduri, am automatizat o sumă lunară care se trimite în conturile
respective, astfel încât să nu-mi dau singur bătăi de cap, ci doar să primesc pe
email rapoarte în care sunt informat că am X credit, X sumă folosită, X sumă de 
plată lunar, și astfel de informații care-mi vin odată pe lună.

Ei bine, să revenim la problema de fond, când mi-am deschis cardul de la ING acum
mulți ani, m-am dus o singură dată la bancă, în 2-3 zile era aprobat, totul ok. 
Acum vreo 1-2 ani, când l-am făcut pe cel de la Raiffeisen/eMag, la fel un drum 
la bancă, 2-3 zile așteptare, we are good.. totul ok.

Acum că am zis să-mi fac un CardAvantaj de la CreditEurope, vreau să zic, că am 
o săptămână jumătate de când am aplicat online, am fost în aceeași zi am depus și
toate actele necesare fizic, și nimic. Am mai fost și săptămâna aceasta odată la
ei fizic, în ziua când mi-au zis ca sunt șanse mari să fie totul ok, clar nu a fost.

Ceea ce mă intrigă este faptul că, funcționarul bancar, era oarecum reticent față
de mine, un tip bărbos, cu hanorac și blugi, ca și cum eram ultima slugă în fața
lui. Asta mă duce cu gândul la acele momenten când oamenii, ăștia cu „putere de 
semnatură” puneau mai mult amprentă pe cum era omu îmbrăcat, decât să afle mai exact
ce e cu omul respectiv, și apoi să-și facă o părere. Trecând peste reticență văzută
la acest funcționar, era oarecum costernat de faptul că am aplicat direct online
și nu m-am dus la ei la bancă, să aplic pentru acel card. Că probabil dacă aplicam
la el, în sediu, își lua comision de recomandare, și că uneori e mai bine să fii
direct la sediu, și îmi băga dume de „salesman”, că dacă cunosc pe cineva, pot aduce
la el și că îmi iau nu știu ce discount, vrăjeli.

Eu înțeleg un lucru, toți căutăm să facem bani, și să găsim un avantaj undeva oricât
de mic este el, dar, dacă cineva a făcut o alegere, nu te pune în contra doar pentru
frustrările tale personale. Deci per ansamblu, CreditEurope, chiar dacă sunt printre
primii care oferă rate fără dobândă în România și au multe parteneriate, la capitolul
oameni din agenții, se pare că aveți un mare minus, cel puțin din partea mea. Aștept
în continuare acceptarea dosarului, deoarece orice bancă vede că plătesc la timp,
și totul e ok, dar.. se pare că „relația noastră” pornește cu stângul.
