# Back to Windows..

- Link: https://catalin.ro/back-to-windows/
- Published: 2022-12-18T17:01:49+02:00
- Author: Cătălin

Mda, din păcate sau din fericire mai puțină, am revenit la Windows… Scriam acum 
câteva zile [aici](http://wordpress-pixulwerm76pvbxqwgimdffc.194.105.10.86.sslip.io/bye-bye-windows-welcome-ubuntu/)
că am renunțat la Windows și am trecut pe Ubuntu.. drept să zic, în aceste 16 zile
de utilizare intensivă a sistemelor de operare Linux, diferite variante chiar, pot
spune că am rămas oarecum dezamagit de unele aspecte.

 1. Ori am eu hardware prea nou pentru diferite kernel-uri, sau sisteme desktop ce 
    au la bază Linux, ori aceste sisteme de operare clar au probleme cu diferite implementari.
 2. Am instalat prima data Fedora, random, rămânea într-un fel de freeze, am căutat
    fel și fel de rezolvări, cam degeaba, niciuna n-a funcționat. Am avut probleme 
    cu diferite soft-uri, folosesc destul de intens Rambox sau alte softuri asemănătoare,
    pentru a putea avea intr-o singură aplicație Whatsapp, Messenger, Telegram, Skype
    și vreo 3 adrese de email. Ba îmi crăpa aplicația, ba nu se deschidea, ba alte 
    softuri, se instalau, dar nu funcționau în totalitate, ba drivere nu găseam..
 3. Am trecut la Ubuntu 22.04, și pe acesta la fel, random intra în „freeze status”,
    pur și simplu nu se mai încărca nimic. Uneori chiar și fără sa am vreo aplicație
    deschisă. Am căutat ceva răspunsuri, pe nspe forumuri, clar nu prea accepta configurația
    PC-ului meu și/sau nu acceptă probabil în totalitate disk-ul NVME pe care-l folosesc
    pe PC.
 4. Am instalat Zorin OS (ultima versiune 16.2), care are la bază tot Ubuntu 22.04,
    iar băieții de la Zorin OS spun peste tot că oferă suport full aproximativ pentru
    orice program care are la bază Windows.. bullshit.. într-adevăr, unele aplicații,
    funcționează pe Zorin OS, dar marea majoritate nici măcar nu ajung să fie instalate
    că și crapă ceva la instalare.
 5. De câteva ori pe lună trebuie să semnez ceva acte cu semnătură electronică, fiindcă
    așa funcționează ANAF, am tot căutat, instalat, testat câteva variante prin care
    să pot instala tokenul de la DigiSign, semnătură electronică pe care o folosesc
    din 2020 încoace.. nu merge mă nene sub nicio formă să reușesc să semnez niște 
    acte cu acel token, dacă nu e nu știu ce driver, nu merge nu știu ce patch, dacă
    nu-i aia, e ailaltă..

Așadar, cel puțin, pentru moment, Linux ca și desktop environment îl folosesc doar
pentru servici, unde n-am nevoie de a accesa programe ce au legătură cu Windows 
și se găsesc musai și numai pentru Windows. La un moment, când o să vreau să schimb
în totalitate orice legat de Windows, voi trece pe structura celor de la Apple, 
clar, au suport mult mai avanzat pentru multe aplicații, decât Linux, care cel puțin
pentru tehnologii noi, nu se prea mulează.
